Coral și alb-rozaliu - perfecțiune pe care o poți aplica cu o pensula în fiecare dimineață. Te-ascunzi sub o mască, dar toți te văd, toți știu că ești acolo, toți știu că te-ai ascuns. În fiecare zi mai descoperi un defect și simți ca, acoperindu-l, te apropii un pic de desăvârșire. Și zi de zi, stratul devine mai gros, mai prăfuit, mai strălucitor... Apoi vine seara, moment magic al descoperirilor...Cortina cade și praful se șterge, rămâi doar tu, goală, vulnerabilă, autentică...Dacă poți să te privești în oglindă așa, ești pe drumul cel bun...Dacă simți nevoia să stingi lumina în secunda doi înseamnă că ești sclava unei aparențe care, dă-mi voie, nici măcar nu e reușită.
La 20 de ani ai zice că nu poate exista nimic mai proaspăt decât chipul tău, nebrăzdat, nepătat, neșifonat de viață...Și totuși, zilnic caut un ten liber de încorsetarea pudrelor și a prafurilor colorate, fiindu-mi din ce în ce mai greu să îl descopăr în jur. Machiajul e artă, umbrele îți pot contura chipul și pot păcăli ochiul în moduri jucăușe, dramatice, naturale. Machiajul te transformă (puf!) în gheișă, divă, regină gotică... Dar naturalețea, fie ea și parțială, e cea care îți transpune ființa pe chip, e cea care se bucură cu tine, zâmbind fără să lase cute, plângând fără să se scurgă pe obraji în dâre negre, sărutând fără să lase urme decât în suflet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu