Pentru că magia lui noiembrie a plecat și a ramas doar frigul, mă văd iar nevoită să mă întorc cu picioarele pe pământ. Aș vrea să pot să scriu, așa cum m-a rugat o ființa dragă mie, despre toate temerile care mi-au gâtuit glasul și m-au făcut să-mi înghit plânsul în micul nostru băruleț aseară, dar mi-e teama ca o data ce aș începe, șuvoiul de nefericire mi-ar țintui nu doar viata în loc, ci și mâinile pe tastatura, făcându-mă să scriu doar lucruri triste... Așa ca m-am hotărât sa va povestesc despre o altfel de lume. O lume in care magia lui "poate" devine adevăr curat, acolo unde oamenii apropiați iti apar mai mari decât i-ai perceput la prima privire. Apropierea oamenilor deosebiți m-a umplut de încântare de când mă știu, iar energia pe care le-o sorb din priviri și din gesturi ma încarcă cu lucruri pe care le fermentez apoi într-un suflet mai bun ca pe-o licoare, pe care le tencuiesc la ceea ce vreau sa de vin și să fac în aceasta viață, pentru că oamenii buni și frumoși îmi rămân alături ca un jurământ cu sânge, toată viața. Povestea mea începe într-o țară prea tristă ca sa mai creadă în prinți și prințese, în adevăruri și naturaleți, într-un loc în care formalul și eticheta sunt moduri de viata. Niciodată nu am visat la prinți, dar imaginea unui Garden Party la casa regala mi-a înfiorat simțurile timp de o ora... O ora în care am fost ochi și urechi, o ora în care am sorbit fiecare cuvânt al unui om atât de deosebit, încât prin simplitatea lui nu lasă să transpară cascada de măreție pe care o poarta în suflet și-n poveste. Și-am pășit alături de el în imaginația mea pe covorul rosu, alături de demnitari și oameni de presa, alături de nobili și învățați, și m-am minunat, și m-am comportat asa cum știam ca eticheta o impune. Iar bucuria pe care am simțit-o când mi-am imaginat o lume de basm pentru o clipa nu se năștea din închipuirea bogățiilor din jurul mesei, al gâturilor femeilor sau din interiorul garajelor, ci din măreția unui moment care aduce istoria în contemporan, decența în prim plan și care proiectează grandoarea în cea mai fina naturalețe. Și nu a fost nici măcar un moment în care sa pot gândi cu invidie la mâinile tremurânde sub greutatea somptuoasei invitații, nici clipă în care să-mi fi dorit să-l însoțesc la bal, caci ființa mea nu purta decât bucuria faptului că am întâlnit încă un om deosebit, onest, modest, minunat de intelectual, pe care să-l pot lua cu mine în suflet ca pe-un model de viață, o data cu povestea lui din altă lume...
Ceea ce mereu mă covârșește la oamenii cu adevărat mari, fascinanți și deosebiți, este faptul că în niciun moment prezența lor nu te strivește și nu te încarcă de greu, de năzuințe și de orgolii, de mândrie și trufie, pentru că știu să-și modifice discurusul o dată cu interlocutorul, pentru că în umbra grandorii lor niciodată nu te simți stingher, mic și neînsemnat, ci doar minunat de norocos, uimit și copleșit de măreție. Spun aceste lucruri gândindu-mă nu doar la prietenul care mi-a deschis azi prin poveste calea către o lume care nu credeam că mai există, ci ca un omagiu pentru toți oamenii excepționali pe care i-am întâlnit sau pe care doar mi-am dorit să-i întâlnesc, admirându-i de la distanță. Modelul lor uman mă face să-mi doresc să fiu mai bună, mai sârguincioasă, mai umila...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu