Sweet November

Am o mie de ochi în minte, dar i-am ales pe cei mai frumoși. Toți ațintiți spre mine, gata să clipească în același ritm cu respirația mea... Și i-am ales pe cei mai frumoși.
Nimic din ce ar putea însemna o clipă trecătoare nu m-ar face să simt regrete, pentru că niciodată nu am regretat ceva ce a fost, ci doar ceea ce simțeam  că nu mai este lângă mine. Mi-am învățat inima să bată detașat, bătăi deștepte, bătăi arțăgoase, bătăi misterioase și egocentrice, bătăi goale. Mi-am învățat brațele să nu mai îmbrățișeze aerul în somn, poftind cu jind la cel drag. Mi-am învățat trupul să mă asculte. Dar ce n-am putut să controlez a fost acea electrizantă chimie care mai apare uneori și-mi face ochii scânteietori. De mult așteptam seara de ieri, ca o mireasmă care mi-a bătut în geam, iar când am deschis mi-a arătat că există speranță și fericire. De mult aștept seara ce o să vină, chiar dacă va fi doar una...Iar pentru că în niciun caz coerența nu e punctul meu forte în seara aceasta, o să vă spun că am mai avut Sweet Novembers, dar niciunul atât de desăvârșit...



Iar într-o dimineață, când pe străzi o să fim doar eu și liniștea, o să mă tolănesc pe un covor de frunze arămii, o să le foșnesc printre degete ca și când mi-aș trece mână prin părul unui băiat frumos, și o să rămân așa câteva clipe, doar eu și pământul, unindu-mă cu tot ce-nseamnă "de unde-am venit" și "încotro mă îndrept", pentru că, mai presus de toate, sunt și eu un rod al toamnei...

It's all about beauty

 Săptămâna aceasta totul a fost despre frumusețe și frumos. Cumva această trăsătură devenită tot mai mult un sentiment pe care îl încerc e omniprezentă în zilele mele. Aș putea spune că am învățat să mă simt frumos. Și mai e ceva care m-a însoțit zilele astea. Această melodie care a dat tonul stării mele. M-am îndrăgostit săpătmâna aceasta de cel puțin trei ori. And still counting...
Primul care mi-a făcut inima să tresalte a fost cel care poartă amintirea anului trecut. L-am revăzut, m-am bucurat și-am vibrat c-am trecut prin tremurul începutului de noiembrie din acel an, asa cum mi se umple sufletul de drag cu fiecare amintire, și-atunci parca l-am iubit puțin.
Apoi a fost cel care m-a trezit noaptea din somn ca sa mă sărute. M-am bucurat pentru că îl așteptam  și  anticipam în adâncul ființei mele, și-așa mi s-a părut că îl iubesc puțin. Mi-am promis că o să îl sărut într-o zi.
Și m-am scufundat apoi în mirajul frumuseții desăvârșite și am iubit o seară întreagă cu ochii o ființă atât de frumoasă încât îmi amintește de momentul acela perfect al întâlnirii soarelui cu orizontul la apus. M-am bucurat. Mereu mi-am spus că dacă ar trebui să aleg o virtute și numai una, aș alege frumusețea, pentru că e incredibil modul în care îți poate mângâia și bucura sufletul vederea unui chip frumos. Și e o însușire atât de completă, pentru că, în desăvârșirea lui, chipul oglindește atât de frumos ceea ce ești pe dinăuntru...
Și-a fost și dragostea de muzică, care mi-a vibrat fiecare particulă a sufletului, și bucuria de a mă lăsa purtată și unduită de ea în ultimele seri, a fost dragostea de prieteni și căldura lor cu aromă de pizza, dragostea pentru învățătură, bucuria și satisfacția pe care o încerc de fiecare dată când îmi dau seama cât de mult am crescut, nesăbuința de a-mi dori și de a visa și mai mult.

Și îndrăznesc să adun tot acest conglomerat sub denumirea de dragoste de viata, care mi-a inundat chipul și m-a făcut să fiu doar iubire și doar frumos săptămâna aceasta, ca o persona.

Îmi vine tare greu să scriu aici în ultima vreme. Simt că nu îmi găsesc cuvintele, că nu le pot lega, că nu le pot scurge în așa fel încât să-mi îmbie ochiul și sufletul citindu-le. Însă această planitudine reverberează pe alte planuri, și nu înseamnă decât că îmi merge bine. Pentru că mereu pentru mine scrisul a fost mereu catharsis. Și acum, frumosul îi ține locul...