- Poate că ea însemna nimic pentru ei, își zise Tormenta, dar și nimicul ăsta trebuia să ducă la ceva. Până la urmă, Dumnezeu a creat lumea chiar din Nimic...Nimic și Cuvant. Nu nimic și poze de pe Facebook, nu nimic și frumusețe desăvârșită, nu nimic și plete bogate în vânt, nu nimic și popularitatea strecurată printre figuri zâmbitoare de prieteni si 672 de Like-uri. Nimicurile și Nimenii își întorceau colții în vremea aceea, ca niște adolescenți frustrați care împușcă jumătate din școlile americane. Nimicurile și Nimenii se răsculau, luptau cu frustrările, strângeau din dinți, ajungeau sus, torturau încrezători toată suflarea care le amintea de aproape-copilăria lor invizibilă.
În contrast cu lumea gri din amintirea părinților ei, în contrast cu Egalul, Nimicul plânge sub poarta nebăgării în seamă, sub iluzia flușturatică a sclipitorului frivol pe care nu îl poate atinge, se închină la frumusețea pe care nu o are, vrea Să Fie, Să Aibă.
Chiar de n-are decât o bluză mototolită-n dulap, Egalul știe că și în dulapurile celorlalți zace aceeași avere. Egalul Face și Știe, el Simte și Se Bucură. Egalul manancă covrigi muiați în sana la colțul facultății și bea bere din pahare lungi, Egalul merge la teatru și la mare cu cortul, citește cărți la lumina lanternei sub plapumă și râde cu toți dinții la lumina lunii de stelele pe care le știe numi și așeza în spațiu.
- Poate că lucrurile s-au schimbat de-atunci, îi zise Serena...Dar, Dumnezeu știe, eram fericiți...
- Și noi suntem, mamă. În felul nostru primitiv de zgomotos, masochist de singuratic și dureros de ambițios. Și noi suntem...zise Tormenta, grăbită să încarce ultimele poze pe laptop. Fără aplauzele mulțimii de like-uri simțea ca nu se poate bucura...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu