Cațavencuieli aka. să vedem lumea-n negru

Din sărbători a rămas numai zăpada bătătorită pe străzi, porcul în pungi de jumate' de kil' în congelator și senzația că totul nici nu s-a întâmplat...Ce-a fost Crăciunul decât o zi petrecută în pijamale? Ce-a fost revelionul decât aceleași artificii obosite poluând noaptea, aceleași petreceri aburite de alcool, aceleași urări și îmbrățișări transpirate la miezul nopții?! Nu s-a schimbat nimic anul acesta, nici noi, nici lumea, nici timpul...Nici măcar săptămâna,care începe tot luni, contrar unor discuții...Colindători știrbi și murdari, pe care îi asculți stânjenit, sperând să cânte cât mai repede, jurându-te că pentru următorii nu te deranjezi să mai deschizi ușa...Nicio anticipare, nicio așteptare. Bucuria că vine Moșu' a pierit o dată cu vârsta de 5 ani și nici măcar nu îți dorești nimic material. Atât de multă agitație - pentru ce?!
Dar comoditatea și lehamitea de după nu pot să ascundă ceva ce reiese atât de evident în tradiția românilor. Pentru că te duci în vizite bolborosind că a trebuit să renunți la patul cald și la telecomanda stricată, dar între Crăciun și Anul Nou, suntem toți acasă, suntem toți împreună, supărările se adună toate sub brad, stivuite, surpându-se sub propria lor greutate și făcând loc luminii. Și printre sărățele și fursecuri, vin fiert și șampanie, pulsează inimile și sclipesc ochii unor suflete care se revăd după mult timp, care-și deapănă niște amintiri a căror bucurie le face șederea mai ușoară,oriunde ar fi ea. Și bucuria și zâmbetele nu sunt false, pentru că românul e generos și cu inima largă, în casa lui poți intra cu bocancii plini de zloată și nu se va uita chiorâș la tine, iar atunci când îți întinde masa o face din suflet și-ți scoate tacâmurile noi și lichiorul cel mai fin. Luxul a devenit o amintire în cele mai multe case anul acesta, dar nu și bucuria... De-aia nu vreau să plec de aici, de-aia aici e acasă, și nicăieri altundeva!

Caleidoscop

Am plecat la drum cu zorile... Drumul către munte urcă prima dată în moonboots, apoi în mașină, apoi în telescaun, altitudinal (numărând stâlpii cu nerăbdare în timp ce îți degeră mâinile în mănuși), apoi în clăpari, pentru ca în final să coboare lin, christianic și întortocheat, într-o plăcută rutină, pe pârtia care te copleșește atunci când o privești de sus prin iluzia de nesfârșire. M-U-N-T-E... Cuvânt greu, răsună ca un ecou, zici că-i făcut chiar el din piatră.

Urcând pe telescaun, c-un nod de-o șchioapă în gât, pentru că îmi reveneau în minte imagini thrilleristice din filmul "Frozen", am observat pe bara de protecție zăpada depusă în cristale, ca un iaurt înghețat, ca niște țepi de băiat rebel și geluit...
Mi-am amintit de experimentele lui Masaru Emoto, care arată cât de mult îți afectează un cuvânt aura energetică, pentru că ești 80-90% apă și apa formează cristale în mod diferit dacă îi sunt transmise cuvinte pozitive sau negative. Cuvântul "iubire" formează un cristal rotund, armonic, nestrident, cuvântul "adevăr", creează o steluță de o simetrie perfectă, cuvântul fericire - o dantelă translucidă incredibil de frumoasă. Cuvintele negative împrăștie particulele apei în forme neregulate, tulburi.
Steluțe și dantele...Milioane și milioane de cristale armonioase depuse una peste alta în întinderi nesfârșite de alb. Aura mea energetică înconjurată de cristale perfecte, totul alb, totul pur, totul pozitiv în această zi geroasă... Natură, lumină...Seninătate!

Want you to make me feel...like I'm the only girl in the world...

Mi-e drag videoclipul acesta nou al Rhiannei...

E atât de frumos făcut încât zici că ai aterizat în mijlocul primăverii, pe un tărâm al culorii...E ca o bucățică dintr-un tablou de Van Gogh...Delirant, amețitor, armonios. Și mai e și mesajul...
Dragostea nu este egoistă...

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

 Așa spune Biblia. Dar tot ce e omenesc e egoist. Și ți-ai încleșta brațele în jurul celui drag ca să nu-l mai vadă nimeni, ca să fie doar al tău. Și-ai vrea să fii cerul lui, aerul lui, să știi că îl doare fără tine. Să-l știi zvârcolit și spasmodic - cu dulce egoism - atunci când altul te privește și te admiră. Și dacă te-a durut ceva vrei ca el să sufere și să se întoarcă cu capul plecat, spunându-ți că nu o să se mai simtă om dacă nu te are pe tine.
Vreau un bărbat (pentru că de mult nu mai vreau un băiat - confuz, infatuat, imatur) cu brațe puternice și ochii ageri. Nu vreau ca nimic să îi tulbure privirea, nimic demonic, nimic încețoșat, nimic pervers, nimic tâmp. Seninătate și înțelepciune. Vreau să tresară când mă vede și să nu se fâstâcească. Vreau ca, într-o cameră plină de oameni, atunci când ni se întâlnesc privirile, să rămânem brusc doar noi doi. Vreau responsabilitate și răbdare, vreau să mă certe și să aibă dreptate, să știe mai bine ca mine...Vreau să fie matur și jovial, să fie complex, să fie profund, să fie sincer, să fie demn. Și chiar de va trece dragostea de început, să pot să mă uit la el cu mândrie, să-l port în suflet și alături ca pe ceva ce-mi aparține în mod natural, fără artificii, fără dubii. Vreau să mă facă să mă simt ca și când sunt singura fată din lume...
Evident, vreau prea multe :))

Lovely people. Part one.

Am pornit la drum cu mine, nu mă abateți! Nu-mi puneți piedici, nu-mi distrageți calea! Sunt eu și cu mine și-am în suflet o mare de oameni.
Poate că mă mai împiedic uneori, dar mereu am în urmă o mână fermă care mă aduce pe calea cea dreaptă, cu blândețe, cu gingășie, cu acea desăvârșire pe care numai îngerii o au. E mama, și-mi spune cum o să fac lucruri mari și bune, pentru că în mine mocnește ceva special, ceva unic. Iubirea ei, imensă și necondiționată, știu că va fi toată viața mea colacul care mă va salva din orice, pentru că a fost atât de multă încât simt că, o dată revărsată către mine, nimic nu îmi va mai putea face rău, pentru că mă va proteja. Din spatele ei, veghează un tată pe care l-am crezut absent, dar care e mai prezent decât oricând, observă și aprobă, își ia notițe ca un școlar și tremură de drag când vin acasă. Suntem copii atâta vreme cât mai avem părinți, dar chiar și atunci când maturitatea bate la poartă și te aruncă în vâltoarea vieții, e bine să știi că ai un cuib în care să te întorci, un loc pe care să-l numești acasă - and "somebody told me that this is the place, where everything's better and everything's safe". Un loc drag și cald, pe drumul spre care dispar toate problemele și nesiguranțele și unde te întorci mereu ca să îți fie mai bine. Doar bine.
Apoi e trupa mea de "Gnoche", gagicile mele turbate, care-mi dau o gură de respiro când totul pare prea serios în jur. Sunt ele și sunt serile noastre, în baruri calde și intime, la un pahar de vin și de vorbă. Destăinuiri și comploturi se țes în jurul nostru și al săptămânii care ne desparte, și mereu ne îmbogățim cu câte ceva: o experiență, un sfat, un zâmbet.
E Alina mea bună și de nădejde, cu care aș merge oricând pană la capătul lumii și cu care am și fost deja de vreo câteva ori acolo. În blândețea ei, pe care cu greu o afișează lumii de rând, se oglindește antitetic un sarcasm extrem de revigorant, și știu că dacă sunt în sufletul ei e pentru că sunt specială, pentru că nu oricine își găsește loc acolo, pentru că ea e specială. E, emblematic, omul în care ai încredere, pentru că îți dă siguranța și constanța de care ai nevoie într-o prietenie. Și e timiditatea ei, și dulceața, și hotărârea și acel fel de a privi lucrurile un pic paranoic, dar exagerat de clar, care o fac să fie unică și completă și de luat cu drag cu tine oriunde.
E Iepurașul cel Nociv, care nici că putea să-și găsească (fără să vrea) o poreclă mai bună. Am urmărit-o transformându-se dintr-o copilă aiurită și extrem de dulce într-o femeie cerebrală, explozivă, la fel de aiurită, dar într-un mod extrem de asumat. Până și fazele ei experimentale sunt asumate complet, pentru că știe ce vrea și ce poate, și nu se teme s-o spună lumii de la balconul ei de la etajul 4. Și ne studiază, psihologic vorbind, și ne oferă tot timpul pe tavă numai dragoste și experiență, și are mereu numai cuvinte frumoase pentru noi. Și nu se teme să îți spună adevărul chiar de n-o să îți placă, dar îți place pentru că nu ai cum să nu o placi definitiv și irevocabil.
Ioana cea senzuală întregește trupa cu felul ei de-a fi un pic rezervat, dar extrem de delicios și de autentic. Ea e femeia spectacol, tot ce vrei găsești la ea. Un strop de masculinitate, liniște, cultură, umor, generozitate, picanterii și mereu, mereu un pahar cu vin și o carte bună. Extrem de asumată și ea, nu s-a sfiit niciodată să arate cum e și, cunoscând-o așa cum o știu eu, ai senzația că poți să îi vezi până în suflet pentru că la ea nu există ascunzișuri și fofilări, ci doar frumusețe autentică, nedisimulată, neîmpopistrată cu artificii sociale. Și este genul de frumusețe poetică, al cărei exterior îi oglindește perfect interiorul, într-o lumină potolită, naturală, pe care mereu te întrebi cum de ai avut norocul să o cunoști și să te placă.
Aceștia sunt oamenii care-mi veghează calea și care mă cunosc cum sunt eu într-adevăr, pentru că lor pot să le arăt exact ce-am în suflet. Am adunat de-a lungul timpului oameni frumoși în agenda mea și nu mi-ar ajunge spațiul virtual să îi descriu. O să le păstrez cândva un post și celorlalți, la fel de frumoși și de buni și de inteligenți, dar cu care mă întâlnesc mult mai rar... Pentru că toți îmi sunt dragi într-un mod în care nu mă mai satur să acumulez de la ei tot ce îmi oferă. Lovely people!

Ai o șansă, n-o rata

Mi s-a propus o afacere. Niciodată nu am știut să fac afaceri, pentru că sunt genul de om care, dacă se află în fața unui raft cu două produse de aceeași calitate îl va alege neapărat pe cel mai scump doar pentru că avea ambalaj cu buburuze și sunt suficient de "amețită" să uit mereu să număr bănuții pe care îi primesc rest la ghișee. Sunt atât de marketing-strategică încât de 3 săptămâni mă chinui să vând mașina lui taică-meu pe un preț rezonabil, pe un site de "circulație" națională intensă în domeniu și nu am primit nici măcar un mail cu înjurături. Și totuși mi s-a propus o afacere! Și e genul de afacere eco-friendly, prin care tu ajuți oamenii să fie mai frumoși și mai buni, care folosește legea atracției ca promotor, care pune baza pe lucrurile esențiale, nu pe frivolități. Și ca să sune și mai perfect, e genul de afacere în care nu faci nimic și câștigi sume imense, la care contabila de la IMM-ul din colț nici nu îndrăznește să viseze seara la ora 5 când vine ea de la serviciu. Pe scurt - MLM. Și atunci, când vezi tu numai "lapte și miere", când ți se flutură pe la nas bilete imaginare de avion către Bora Bora, când îți zice omul clar că el, în altruismul lui atât de caracteristic speciei umane, nu dorește în viața asta nimic mai mult decât ca tu, unicul, minunatul, să te dezvolți și să câștigi bani, dacă se poate mai mult decât el...CUM DOM'LE SĂ NU FII PARANOIC?
Copii, deci, ce am învățat noi astăzi?

1. Că oul Kinder poate fi un excavator, un elefant, o păpușă.
2. Că în baia lui Paul e mai fain să faci treaba mare.
și, foaaaaaartttteeeeee important
3. Că banii vin din copaci piramidali creatori de rețele fictive.



Noapte bună, copii!

...There's such a lot of world to see!

Pentru că nu reușesc să îmi găsesc astâmpărul în ultima vreme tot visez și visez...Și visând mă întorc pe drumurile pietruite din frumoasa Italia, mirosind a migdale și a gelato, ferindu-mă împreună cu Alina mea de o Vespa grăbită, trezindu-mă zilnic asurzită de clopotele care cântă pe ritm de "That's amore". Și e acolo și marea, și pizza, și străzile înguste pe care ne pierdeam zi de zi, și limba cea articulată și dulce și un pic înțepătoare la urechi, și Veneția cea pestriță, și Ioana cea diafană... Și mă transpun înapoi în Grecia, olimpică și mitologică, unde briza îmi umplea pletele de sare și mesele erau mereu pline și veselia era la ea acasă...Și simt cum mi se scurge sucul unui pepene pe buze, și simt atingerea țepoasă a palmierilor, și gustul calamarului scăldat în tzatziki, și-mi simt pielea fină de amestecul magic al săpunului cu măsline și levănțică, și ușurința toropelii dimineților în care pielea îmi era bronzată. Meduze mov, lasere verzi, albastrul neînșelător al Egeei, valurile care se sparg precum farfuriile la picioarele petrecăreților un pic creoli...
Și-mi aduc înapoi Viena cu toată impunătoarea ei semeție...Străzile reci, oamenii reci, ciocolata caldă. Zumzet și forfota, supa cu gogoși și supă cu clătite, un hotel din alte vremuri cu lift greoi și metalic, o orgă imensă care îmi răsună în coșul pieptului făcându-mă să nu pot să duc sunetul în mine, făcându-mă să vreau să îngenunchez. Muzee, sarcofage, dantelă pe clădiri... Viena are eleganța și magia unui glob de Crăciun, pictat cu motive baroce, Viena e precum diamantul din steluțele ce-i împletesc părul lui Sissi, e nobilă și revelatoare.
O călătorie nu e doar un itinerariu  încropit obiectiv de o agenție de turism, ci e o perspectivă nouă asupra vieții. De fapt, e ca o mică viață în sine, pentru că depășește limitele temporale ale șederii efective și devine o etapă, o cultură, o amintire. Te ajută să descoperi o națiune și sapă atât de adânc încât de descoperă și pe tine. E un alt tărâm în care tu poți să fii mereu altul, poți să uiți de unde vii și să te prefaci. Și vii de-acolo nou, cu poftă de viață, cu dor de casă, și cu un viciu puternic - dorul de ducă!

Isn't it ironic

Cel mai frustrant lucru e când semnătura îți reușește perfect elegant atunci când mâzgălești un colț de foaie la întâmplare, în timp ce în acte oficiale, pe carduri și alte instrumente cu care te "procopsești" pentru măcar vreo 5 ani arată mereu ca și când te-ar fi sugrumat cineva până la înverzire în timp ce o "iscăleai" (mereu cu mare, mare grija)!