mind blowing

Contrast între nimicuri...

- Poate că ea însemna nimic pentru ei, își zise Tormenta, dar și nimicul ăsta trebuia să ducă la ceva. Până la urmă, Dumnezeu a creat lumea chiar din Nimic...Nimic și Cuvant. Nu nimic și poze de pe Facebook, nu nimic și frumusețe desăvârșită, nu nimic și plete bogate în vânt, nu nimic și popularitatea strecurată printre figuri zâmbitoare de prieteni si 672 de Like-uri. Nimicurile și Nimenii își întorceau colții în vremea aceea, ca niște adolescenți frustrați care împușcă jumătate din școlile americane. Nimicurile și Nimenii se răsculau, luptau cu frustrările, strângeau din dinți, ajungeau sus, torturau încrezători toată suflarea care le amintea de aproape-copilăria lor invizibilă.
În contrast cu lumea gri din amintirea părinților ei, în contrast cu Egalul, Nimicul plânge sub poarta nebăgării în seamă, sub iluzia flușturatică a sclipitorului frivol pe care nu îl poate atinge, se închină la frumusețea pe care nu o are, vrea Să Fie, Să Aibă.
Chiar de n-are decât o bluză mototolită-n dulap, Egalul știe că și în dulapurile celorlalți zace aceeași avere. Egalul Face și Știe, el Simte și Se Bucură. Egalul manancă covrigi muiați în sana la colțul facultății și bea bere din pahare lungi, Egalul merge la teatru și la mare cu cortul, citește cărți la lumina lanternei sub plapumă și râde cu toți dinții la lumina lunii de stelele pe care le știe numi și așeza în spațiu.
- Poate că lucrurile s-au schimbat de-atunci, îi zise Serena...Dar, Dumnezeu știe, eram fericiți...
- Și noi suntem, mamă. În felul nostru primitiv de zgomotos, masochist de singuratic și dureros de ambițios. Și noi suntem...zise Tormenta, grăbită să încarce ultimele poze pe laptop. Fără aplauzele mulțimii de like-uri simțea ca nu se poate bucura...

Is this the world I live in?

Sub mii de cristale albe a înghețat lumea...Romp-romp-romp se-aude sunetul pașilor mei, singuri în lumea întreagă. E o linie fină între bufoniadă și interesant, iar lumea din acest oraș s-a îndepărtat de ea de mult. Nimic nu te face să te simți mai singur decât o lume în care nu mai aparții, care nu-ți mai îmbracă pașii copilăriei în drumul cunoscut de acasă. Și dacă gândurile mele vibrează cot la cot cu progresul, înseamnă că oamenii de-aici îmi par mici pentru că au rămas în urmă... I love you my hometown, but the people you shelter are making me ill. Pare că și zăpada sună altfel de când nu mai sunt de-aici...Și cade în gol...

♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♪

           "You're a song written by the hands of God"...Even your name seems to sing itself... 


Îmi ești atât de aproape în suflet încât simt că prezența ta mi-a mai înfiorat simțurile și într-o anterioară existență. Amintirea chipului tău angelic plutind parcă peste masa fumegândă de tutun îmi întregește convingerea că visul predestinat în care m-am temut că o să îl întâlnesc pentru că ar fi însemnat să te port în suflet toată viața - că acel vis n-a fost altceva decât încă un semn divin, la fel ca mulțimea de cercuri ale sorții care mi se părea că se tot închid în perioada în care mi-ai acordat pentru prima dată atenție.
Având convingerea că suntem mici și că deasupra noastră tronează o forță care e mai presus de închipuirea noastră muritoare, cumva m-am convins că această forță comunică într-un mod minunat cu mine, că mi te-a înfățișat ca într-un con de lumină, și că tocmai în momentul în care nu îmi puteam imagina cum ar fi să îmi imaginez frumusețea ta atingându-mi în vreun fel viața (de frică să nu îți profanez imaginea desăvârșită nici acum nu pot merge cu gândul prea departe), tocmai atunci ai venit și mi-ai spus:
                         -  Ești frumoasă...
...și-ntreaga mea lume a căpătat sens și culoare, și-am știut atunci că nu trebuie să mă mai îndoiesc niciodată...

Special people. Part 2. Portret de Bulinuță.

Dacă aș putea prefigura delicatețea și perfecțiunea într-o figură, aceea ar fi cercul, și la fel ca și prietenia noastră, nesfârșitul nu are unde să fugă atunci când are în jur 360 grade de iubire, ca într-o îmbrățișare...Însă când vine vorba de bulinuțe, ei, aici e și mai și. Unde s-a mai pomenit atâta drăgălășenie, atât de multă veselie, un râs zglobiu și un mod de a face haz de necaz care mi-a înseninat cele mai sumbre zile ale vieții mele, învățându-mă că viața nu e altceva decât bucurie pe pâine. Zilele adolescenței mele au fost mai frumoase și mai piperate având alături o asemenea camaradă, pe umărul căruia nu doar că puteam să-mi plâng amarul până la aberație (și-atunci apăreau povești cu oameni mici și viziuni despre înmormântări proprii), ci și să-mi ud bucuriile cu lacrimi de râs până la isterie. Și pentru că prietenia adevărată nu o urnești prea greu din loc, aflați că această făptură deosebită, care privește lumea dintr-o mare de bucle prin doi ochi ageri parcă pictați pe un ten perfect, a știut să ierte încă din prima zi în care am cunoscut-o, de la faptul că i-am deschis fermoarul de la bluză în fața clasei atunci când nu avea nimic pe dedesubt, și până la prima lună de facultate în care am proiectat-o fără voia mea într-un loc prea aglomerat pentru planurile ei de atunci, într-un cămin care a făcut-o să fie perfecțiunea de bulinuță care mi se înfățișează astăzi. Ea spune că o parte din ce este azi mi se datorează și mie, dar parcă n-aș știi cu câtă modestie mi-a stat mereu alături, încercând să mă facă să mă vad tot timpul prin ochii ei binevoitori, dorindu-mi tot ce e mai bun și mai frumos, având numai vorbe de laudă atunci când îmi plecam capul de nesiguranță, iar pentru toate aceste lucruri, cred că o parte din ce e ea a coborât direct de la Dumnezeu legată cu o buclă de înger. Pentru toate aceste lucruri, Bulinuța mea dragă, Te Iubesc și îți mulțumesc!!

Fără Sens

Mi-am amintit azi de o scriere mai veche, pe care o iubesc și pe care-mi doresc să o las aici mărturie pentru o persoană care este departe, dar care îmi lipsește în fiecare zi:


"... Mi-ar plăcea să pot spune că am ceva de spus, că îmi freamătă în suflet vorbe care sunt în stare să atingă omenirea în cel mai frumos mod, sau să stârnească controverse, sau să ridice polemici și probleme...Dar nu, nu am...Sunt la fel de nepăsătoare ca hibernarea ursului din luna lui undrea, la fel de liniștită ca zăpada care face să pară că lumea se oprește în diminețile în care o găsim afânată și neumblată...Am timp să stau și să rumeg la tot ce mi-e drag și la tot ce mi-e dor.
            Și-n lucrurile astea importante se ascund doi ochi rotunzi și frumoși, care mă căutau înfometați prin toată sala, zi de zi...Pentru că toate lucrurile mari și nemuritoare încep cu o privire și cu un zâmbet...Câtă chimie într-un singur moment în care ochii ți se întâlnesc duios, curios, vesel; moment ce îți rămâne în amintire no matter the time, no matter the place, no matter the distance. Și lucrurile mărunte, făcute dintr-un suflet cald și bun, cântăresc mai mult decât o mie de cuvinte. Am învățat că distanța se topește în fața unui "mi-e dor" și că aripile timpului nu pot să măture amintirea atunci când ți-e drag un om, că dăruirea se face prin gesturi dar și prin cuvinte și că, oricând, bucuria de a te deschide te eliberează de tot ce-ai ascuns până atunci... Poate că "niciodată" înseamnă prea mult timp...Dar tot ce știu e că niciodată nu voi fi Fără Sens...Pentru că amintirea lui s-a ascuns pentru totdeauna în mine..."

Din alt basm

Pentru că magia lui noiembrie a plecat și a ramas doar frigul, mă văd iar nevoită să mă întorc cu picioarele pe pământ. Aș vrea să pot să scriu, așa cum m-a rugat o ființa dragă mie, despre toate temerile care mi-au gâtuit glasul și m-au făcut să-mi înghit plânsul în micul nostru băruleț aseară, dar mi-e teama ca o data ce aș începe, șuvoiul de nefericire mi-ar țintui nu doar viata în loc, ci și mâinile pe tastatura, făcându-mă să scriu doar lucruri triste... Așa ca m-am hotărât sa va povestesc despre o altfel de lume. O lume in care magia lui "poate" devine adevăr curat, acolo unde oamenii apropiați iti apar mai mari decât i-ai perceput la prima privire. Apropierea oamenilor deosebiți m-a umplut de încântare de când mă știu, iar energia pe care le-o sorb din priviri și din gesturi ma încarcă cu lucruri pe care le fermentez apoi într-un suflet mai bun ca pe-o licoare, pe care le tencuiesc la ceea ce vreau sa de vin și să fac în aceasta viață, pentru că oamenii buni și frumoși îmi rămân alături ca un jurământ cu sânge, toată viața. Povestea mea începe într-o țară prea tristă ca sa mai creadă în prinți și prințese, în adevăruri și naturaleți, într-un loc în care formalul și eticheta sunt moduri de viata. Niciodată nu am visat la prinți, dar imaginea unui Garden Party la casa regala mi-a înfiorat simțurile timp de o ora... O ora în care am fost ochi și urechi, o ora în care am sorbit fiecare cuvânt al unui om atât de deosebit, încât prin simplitatea lui nu lasă să transpară cascada de măreție pe care o poarta în suflet și-n poveste. Și-am pășit alături de el în imaginația mea pe covorul rosu, alături de demnitari și oameni de presa, alături de nobili și învățați, și m-am minunat, și m-am comportat asa cum știam ca eticheta o impune. Iar bucuria pe care am simțit-o când mi-am imaginat o lume de basm pentru o clipa nu se năștea din închipuirea bogățiilor din jurul mesei, al gâturilor femeilor sau din interiorul garajelor, ci din măreția unui moment care aduce istoria în contemporan, decența în prim plan și care proiectează grandoarea în cea mai fina naturalețe. Și nu a fost nici măcar un moment în care sa pot gândi cu invidie la mâinile tremurânde sub greutatea somptuoasei invitații, nici clipă în care să-mi fi dorit să-l însoțesc la bal, caci ființa mea nu purta decât bucuria faptului că am întâlnit încă un om deosebit, onest, modest, minunat de intelectual, pe care să-l pot lua cu mine în suflet ca pe-un model de viață, o data cu povestea lui din altă lume...
Ceea ce mereu mă covârșește la oamenii cu adevărat mari, fascinanți și deosebiți, este faptul că în niciun moment prezența lor nu te strivește și nu te încarcă de greu, de năzuințe și de orgolii, de mândrie și trufie, pentru că știu să-și modifice discurusul o dată cu interlocutorul, pentru că în umbra grandorii lor niciodată nu te simți stingher, mic și neînsemnat, ci doar minunat de norocos, uimit și copleșit de măreție. Spun aceste lucruri gândindu-mă nu doar la prietenul care mi-a deschis azi prin poveste calea către o lume care nu credeam că mai există, ci ca un omagiu pentru toți oamenii excepționali pe care i-am întâlnit sau pe care doar mi-am dorit să-i întâlnesc, admirându-i de la distanță. Modelul lor uman mă face să-mi doresc să fiu mai bună, mai sârguincioasă, mai umila...