The Boy and the Stork

Spring has shown its warmth to me today and revealed its two facades.
One had shimmering eyes of transcending kindness, that made me look stupid and foolish and eager the whole day (needn't I say I have searched the internet in order for it to reveal a means by which I could make those eyes read what I had to write).
The other (two of them, actually) had black and white feathers, and for the first time in many years has given me the good news of springtime while in an ensemble.
Oh, the wonders of life during springtime! They all appear in pairs, when you least expect them, looking beautiful and fresh like a baby's skin, but standing tall, far from reach, in their grandiose yet humble nests.



P.S. English...fourth grade level...nailed it!!:-))

mind blowing

Contrast între nimicuri...

- Poate că ea însemna nimic pentru ei, își zise Tormenta, dar și nimicul ăsta trebuia să ducă la ceva. Până la urmă, Dumnezeu a creat lumea chiar din Nimic...Nimic și Cuvant. Nu nimic și poze de pe Facebook, nu nimic și frumusețe desăvârșită, nu nimic și plete bogate în vânt, nu nimic și popularitatea strecurată printre figuri zâmbitoare de prieteni si 672 de Like-uri. Nimicurile și Nimenii își întorceau colții în vremea aceea, ca niște adolescenți frustrați care împușcă jumătate din școlile americane. Nimicurile și Nimenii se răsculau, luptau cu frustrările, strângeau din dinți, ajungeau sus, torturau încrezători toată suflarea care le amintea de aproape-copilăria lor invizibilă.
În contrast cu lumea gri din amintirea părinților ei, în contrast cu Egalul, Nimicul plânge sub poarta nebăgării în seamă, sub iluzia flușturatică a sclipitorului frivol pe care nu îl poate atinge, se închină la frumusețea pe care nu o are, vrea Să Fie, Să Aibă.
Chiar de n-are decât o bluză mototolită-n dulap, Egalul știe că și în dulapurile celorlalți zace aceeași avere. Egalul Face și Știe, el Simte și Se Bucură. Egalul manancă covrigi muiați în sana la colțul facultății și bea bere din pahare lungi, Egalul merge la teatru și la mare cu cortul, citește cărți la lumina lanternei sub plapumă și râde cu toți dinții la lumina lunii de stelele pe care le știe numi și așeza în spațiu.
- Poate că lucrurile s-au schimbat de-atunci, îi zise Serena...Dar, Dumnezeu știe, eram fericiți...
- Și noi suntem, mamă. În felul nostru primitiv de zgomotos, masochist de singuratic și dureros de ambițios. Și noi suntem...zise Tormenta, grăbită să încarce ultimele poze pe laptop. Fără aplauzele mulțimii de like-uri simțea ca nu se poate bucura...

Is this the world I live in?

Sub mii de cristale albe a înghețat lumea...Romp-romp-romp se-aude sunetul pașilor mei, singuri în lumea întreagă. E o linie fină între bufoniadă și interesant, iar lumea din acest oraș s-a îndepărtat de ea de mult. Nimic nu te face să te simți mai singur decât o lume în care nu mai aparții, care nu-ți mai îmbracă pașii copilăriei în drumul cunoscut de acasă. Și dacă gândurile mele vibrează cot la cot cu progresul, înseamnă că oamenii de-aici îmi par mici pentru că au rămas în urmă... I love you my hometown, but the people you shelter are making me ill. Pare că și zăpada sună altfel de când nu mai sunt de-aici...Și cade în gol...

♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♫ ♪ ♪

           "You're a song written by the hands of God"...Even your name seems to sing itself... 


Îmi ești atât de aproape în suflet încât simt că prezența ta mi-a mai înfiorat simțurile și într-o anterioară existență. Amintirea chipului tău angelic plutind parcă peste masa fumegândă de tutun îmi întregește convingerea că visul predestinat în care m-am temut că o să îl întâlnesc pentru că ar fi însemnat să te port în suflet toată viața - că acel vis n-a fost altceva decât încă un semn divin, la fel ca mulțimea de cercuri ale sorții care mi se părea că se tot închid în perioada în care mi-ai acordat pentru prima dată atenție.
Având convingerea că suntem mici și că deasupra noastră tronează o forță care e mai presus de închipuirea noastră muritoare, cumva m-am convins că această forță comunică într-un mod minunat cu mine, că mi te-a înfățișat ca într-un con de lumină, și că tocmai în momentul în care nu îmi puteam imagina cum ar fi să îmi imaginez frumusețea ta atingându-mi în vreun fel viața (de frică să nu îți profanez imaginea desăvârșită nici acum nu pot merge cu gândul prea departe), tocmai atunci ai venit și mi-ai spus:
                         -  Ești frumoasă...
...și-ntreaga mea lume a căpătat sens și culoare, și-am știut atunci că nu trebuie să mă mai îndoiesc niciodată...

Special people. Part 2. Portret de Bulinuță.

Dacă aș putea prefigura delicatețea și perfecțiunea într-o figură, aceea ar fi cercul, și la fel ca și prietenia noastră, nesfârșitul nu are unde să fugă atunci când are în jur 360 grade de iubire, ca într-o îmbrățișare...Însă când vine vorba de bulinuțe, ei, aici e și mai și. Unde s-a mai pomenit atâta drăgălășenie, atât de multă veselie, un râs zglobiu și un mod de a face haz de necaz care mi-a înseninat cele mai sumbre zile ale vieții mele, învățându-mă că viața nu e altceva decât bucurie pe pâine. Zilele adolescenței mele au fost mai frumoase și mai piperate având alături o asemenea camaradă, pe umărul căruia nu doar că puteam să-mi plâng amarul până la aberație (și-atunci apăreau povești cu oameni mici și viziuni despre înmormântări proprii), ci și să-mi ud bucuriile cu lacrimi de râs până la isterie. Și pentru că prietenia adevărată nu o urnești prea greu din loc, aflați că această făptură deosebită, care privește lumea dintr-o mare de bucle prin doi ochi ageri parcă pictați pe un ten perfect, a știut să ierte încă din prima zi în care am cunoscut-o, de la faptul că i-am deschis fermoarul de la bluză în fața clasei atunci când nu avea nimic pe dedesubt, și până la prima lună de facultate în care am proiectat-o fără voia mea într-un loc prea aglomerat pentru planurile ei de atunci, într-un cămin care a făcut-o să fie perfecțiunea de bulinuță care mi se înfățișează astăzi. Ea spune că o parte din ce este azi mi se datorează și mie, dar parcă n-aș știi cu câtă modestie mi-a stat mereu alături, încercând să mă facă să mă vad tot timpul prin ochii ei binevoitori, dorindu-mi tot ce e mai bun și mai frumos, având numai vorbe de laudă atunci când îmi plecam capul de nesiguranță, iar pentru toate aceste lucruri, cred că o parte din ce e ea a coborât direct de la Dumnezeu legată cu o buclă de înger. Pentru toate aceste lucruri, Bulinuța mea dragă, Te Iubesc și îți mulțumesc!!

Fără Sens

Mi-am amintit azi de o scriere mai veche, pe care o iubesc și pe care-mi doresc să o las aici mărturie pentru o persoană care este departe, dar care îmi lipsește în fiecare zi:


"... Mi-ar plăcea să pot spune că am ceva de spus, că îmi freamătă în suflet vorbe care sunt în stare să atingă omenirea în cel mai frumos mod, sau să stârnească controverse, sau să ridice polemici și probleme...Dar nu, nu am...Sunt la fel de nepăsătoare ca hibernarea ursului din luna lui undrea, la fel de liniștită ca zăpada care face să pară că lumea se oprește în diminețile în care o găsim afânată și neumblată...Am timp să stau și să rumeg la tot ce mi-e drag și la tot ce mi-e dor.
            Și-n lucrurile astea importante se ascund doi ochi rotunzi și frumoși, care mă căutau înfometați prin toată sala, zi de zi...Pentru că toate lucrurile mari și nemuritoare încep cu o privire și cu un zâmbet...Câtă chimie într-un singur moment în care ochii ți se întâlnesc duios, curios, vesel; moment ce îți rămâne în amintire no matter the time, no matter the place, no matter the distance. Și lucrurile mărunte, făcute dintr-un suflet cald și bun, cântăresc mai mult decât o mie de cuvinte. Am învățat că distanța se topește în fața unui "mi-e dor" și că aripile timpului nu pot să măture amintirea atunci când ți-e drag un om, că dăruirea se face prin gesturi dar și prin cuvinte și că, oricând, bucuria de a te deschide te eliberează de tot ce-ai ascuns până atunci... Poate că "niciodată" înseamnă prea mult timp...Dar tot ce știu e că niciodată nu voi fi Fără Sens...Pentru că amintirea lui s-a ascuns pentru totdeauna în mine..."